ProZ.com translation contests »
7th ProZ.com Translation Contest: "Sports" » Romanian to Italian » Entry by ClaudiaDragomir

Source text in Romanian

Translation by ClaudiaDragomir (#5062) — Winner

Bucureşti 1937. Mult stimate domnule Camil Petrescu, deşi nu posed mai mult decât cei 7 ani de acasă, nu mai sunt la vârsta care să-mi permită ratarea încă unuia din visurile vieţii mele, şi anume pe cel mai important. Am credinţa că nu D-voastră mi-l veţi bagateliza, mai cu seamă că întreaga D-voastră operă – pe care o iubesc şi am asimilat-o atât de bine că am fost silit să dau explicaţii, unora, pentru acest patetism, ceea ce ştiţi cât doare – mi-l hrăneşte şi mi-l justifică în toată puerilitatea lui. Sunteţi dintre acei oameni care nu vor rânji vreodată în faţa copilăriilor de spirit şi de destin, aşa cum lui Don Quijote nu-i va trece prin minte să batjocorească un comediant. Aţi fost de atâtea ori luat în derâdere drept Don Quijote, iar eu am suportat nu o dată blestemul de «a rămâne la Camil al tău» – adică, vezi bine, într-un fel de subdezvoltare intelectuală – ca să mai zăbovesc în prea multe ocoluri: neavând de mic decât dorinţa de a povesti lumii cum se joacă foot-ball, şi aflând că aţi înfiinţat o revistă cu acest titlu, Foot-ball, dar mai ales cu acest subtitlu: «Revistă săptămânală pentru deprinderea „jocului curat“ în sport, artă, literatură, viaţă socială», vă rog să aveţi bunătatea – deci inteligenţa – de a mă angaja redactor sau corector, fie şi pe gratis. Nu pot rata visul meu pueril de a-l avea pe Camil Petrescu, redactor-şef la o revistă footballistică, fascinată de jocul curat, precum alţii de jocul ielelor. Şi nu doar din sfintele superstiţii care ne animă pe toţi camilienii, dar şi din luciditate, evoc posibilitatea că dacă nu veţi fi mulţumit de mine, să mă daţi, fără menajamente, afară. De prea multe ori am fost concediat din redacţii unde redactorii-şefi fuseseră mulţumiţi de mine, pentru ca o dată să nu găsesc puterea de a îndura să fiu concediat de Camil Petrescu, din motive strict profesionale. Vă asigur că în acest caz mă voi înhăma la o altă soartă – pădurar pe valea Rucărului, tot de-a noastră! – şi nu veţi mai auzi de mine. Dar până atunci, rămân al D-voastră, fidel...
Bucarest 1937. Gentile signore Camil Petrescu, nonostante possiedo solo l’educazione ricevuta in casa, non ho più l’età che mi permetta di fallire ancora uno dei sogni della mia vita, per l’appunto, il più importante. Sono fiducioso che Lei non lo sminuirà, soprattutto perché tutta la Sua opera – che amo e che ho assimilato talmente bene che sono stato obbligato a dare delle spiegazioni, ad alcuni, per questa cosa patetica, e lei sa quanto fa male- me lo nutre e me lo giustifica in tutta la sua puerilità. Lei è una delle persone che mai sogghignerà davanti alle ingenuità di spirito e di destino, cosi come a Don Chisciotte non passerà mai per la mente prendersi gioco di un commediante. Tante volte siete stato preso in giro come Don Chisciotte, e io ho sopportato non una volta la maledizione di “rimanere dal tuo Camil” – cioè, come dire, in una sorta di sottosviluppo intellettuale- per non soffermarmi più in troppi giri di parole: siccome da piccolo avevo l’unico desiderio di raccontare al mondo come si gioca il foot-ball, e sapendo che lei ha creato una rivista dallo stesso titolo, Foot-ball, e soprattutto dal seguente sottotitolo: “Rivista settimanale per apprendere “il gioco pulito” nello sport, arte, letteratura e vita sociale”, vi prego di avere la bontà - dunque, l’intelligenza - di assumermi come redattore o correttore di bozze, anche gratis. Non posso rovinare il mio sogno puerile di avere Camil Petrescu come redattore - capo di una rivista calcistica, cosi affascinata dal gioco pulito come gli altri sono del gioco delle dee. Non solo per le sante superstizioni che animano tutti noi camiliani, ma anche per lucidità, evoco la possibilità, qualora lei non fosse contento di me, di licenziarmi senza tanti riguardi. Fin troppe volte sono stato licenziato dalle redazioni dove i redattori capo erano contenti di me, per non trovare, una volta sola, il potere di sopportare d’essere licenziato da Camil Petrescu, per dei motivi puramente professionali. Vi assicuro che in questo caso seguirò un’altra sorte - quella della guardia forestale nella valle di Rucar, che è pur sempre nostra! - e non mi sentirete più. Fino a quel momento, rimango il Suo, fedele…